Arhiva Regina Maria
ARHIVARE

C o s m i n      G e o r g e s c u

Cred că una dintre cele mai mari temeri pe care cineva le poate avea este uitarea, mai cu seamă teama de a fi uitat, de a nu lăsa nici o urmă ca moștenire acestei lumi, de a nu fi amintit. A fi uitat este ca și cum nu ai fi existat niciodată. Incendiul de la Muzeul Național al Braziliei din septembrie a distrus ireversibil o întreagă arhivă, printre care și documente legate de populațiile indigene fără de care s-ar putea provoca o evanescență a acestor informații, o uitare colectivă, o „lobotomie a memoriei braziliene”. Urmările acestuia au fost comparate cu cele ale incendiului de la Marea Bibliotecă din Alexandria, care au dus la dispariția celei mai mari arhive de surse și de cunoștințe din lumea antică.

În sensul temerilor față de a fi uitat și legate de uitarea colectivă, conservarea prezentului, păstrarea cunoștințelor despre civilizația noastră și arhivarea acestora a devenit o preocupare actuală. Capsulele timpului au devenit un instrument al combaterii acestor temeri în cazul în care sursele istorice ar suferi o aneantizare, venind astfel în sprijinul viitorilor istorici și antropologi pentru a cunoaște și a înțelege trecutul. Majoritatea capsulelor sunt gândite a fi accesate după o perioadă prestabilită de timp. Un astfel de demers arhivistic este proiectul Memory of Mankind, un proiect de prezervare a cunoștințelor umane care nu se concentrează numai pe punctele terminus ale acestuia, originea și accesarea arhivei, ci își propune ca aceasta să fie verificată și actualizată periodic, odată la 50 de ani. Conservarea informațiilor a fost studiată cu minuție, conținutul arhivei fiind gravat pe tablete ceramice inspirate de tăblițele sumeriene din lut, purtătoare sempiterne de informații, depozitate adânc în cea mai veche salină din lume, mediul natural cu cele mai bune proprietăți arhivistice.

Memoria colectivă nu este nicăieri mai prezentă, mai consacrată în mod public decât în cazul monumentelor construite. Arhitectura rezidă în două moduri distincte: artefactul construit și reprezentarea acestuia. Cel construit este subiectul aproprierii cotidiene, este mai degrabă un organism versatil care transcende proiectul, relevă o serie de carențe fundamentale, se modifică inextricabil în funcție de cursul necesităților, îmbătrânește. În acest sens, arhivarea și prezervarea reprezentărilor este un proiect în sine care compensează imperfecțiunile construitului și oferă mijloacele fundamentale pentru a recupera puritatea arhitecturală.

Proiectul de pe bulevardul Regina Maria s-a desfășurat în două intervale. A pornit ca instrument pregătitor și premergător propunerii propriu-zise, lucrul cu preeminența orașului, cu ceea ce există și ne precede. A fost ocazia unui atelier de patrimoniu, a cercetării de arhivă, a analizării directe, a descoperirilor, a intuirilor sensibile, a fidelității prin desen față de loc, a criticilor și a subtilelor interpretări. Acest studiu a căpătat valențe arhivistice ceva mai târziu, când am realizat că putem lăsa ceva în urma noastră, că putem lăsa moștenire o situație concretă, o radiografie, un martor al circumstanței actuale. Astfel a luat naștere Arhiva Regina Maria, poate un nume prezumțios, dar care adună într-un sipet organizat judicios registre cu proiecte redesenate ale fiecărei construcții în parte (planuri, secțiuni și vederi), informații, referințe și fotografii actuale. O memorie arhivată.

 

 

Cosmin Georgescu a absolvit Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București în anul 2016 unde, alături de Tudor Elian, este asistent la atelierul de anii 2-3 al profesorului Florian Stanciu. De asemenea, lucrează în echipa biroului STARH ca arhitect din anul 2016 și în calitate de colaborator din anul 2013.