top of page
Muzeificare_HD.JPG
Anonim, sec. 21: interpretare contemporană a unui motiv baroc pentru fereastra unei clădiri interbelice. Sibiu / Hermannstadt, strada Alexandru Dimitrie Xenopol nr. 11 (sec. 18) și nr. 13 (sec. 20). August 2018. Foto de H. Derer
Protejarea Istoriei conduce la Muzeificare?

H a n n a    D e r e r

„A muzeifica” și „muzeificare” sînt cuvinte care nu apar în DEX și asta pe bună dreptate; căci, dacă ne gîndim (cu adevărat) la muzeele de ieri și de azi, sensul peiorativ cu și în care sînt folosiți termenii respectivi nu se justifică sub nici o formă. În fond, misiunea muzeelor (și, prin „extensie” rolul „muzeificării”) a constat și constă în interpretare, chiar și numai prin opțiunile pe care le presupune cea mai simplă formă de expunere, oricît de demodată sau oricît de modernă. În plus, prin acest proces de interpretare, exponatele sînt puse nu atît în valoare, cît în lumina care permite o evaluare justă, echitabilă. Evident, fiecare individ și fiecare generație are dreptul să desfășoare această evaluare nepărtinitoare dar, la fel de evident este faptul că prima condiție necesară în acest scop este existența subiectului. Prin urmare, odată ce un obiect a fost apreciat cîndva și a rezistat pînă în prezent grație acestei aprecieri este cu atît mai mult de datoria contemporaneității să îl judece cu atenție. Spre deosebire de obiectul de artă, întotdeauna unicat și cu o substanță autentică extrem de fragilă care nu suferă (deci) nici măcar o singură modificare, clădirea, ansamblul de arhitectură, satul și orașul, sensibil mai consistente ca materialitate, sînt prin excelență rodul unor intervenții trecute și (deci) apte să suporte schimbări și în prezent și în viitor. Pe scurt, în timp ce protejarea obiectului de artă se rezumă la îndepărtarea urmelor nedorite lăsate de trecerea timpului, protejarea istoriei materializată prin arhitectură și urbanism înseamnă o formă de interpretare activă chiar și la o simplă înlocuire de funcțiune. Arta și știința acestui mod activ de a interpreta constau, desigur, în a schimba ceea ce îngăduie sau necesită modificări fără a schimba ceea ce a fost și este (de) apreciat. Cunoscătorii numesc acest gen de atitudine „prezervare”; necunoscătorii îi spun, cu dispreț, dar pe nedrept „muzeificare”.

Arhitect prin formație, specialist în conservarea monumentelor istorice și în istoria arhitecturii, Hanna Derer este profesor la departamentul de profil din Universitatea de Arhitectura și Urbanism „Ion Mincu”, București. Activitatea ei profesională s-a materializat în studii pentru cele două domenii de expertiză, cărți, articole sau contribuții la diferite simpozioane naționale și internaționale. Mare parte din rezultate sînt integrate în activitatea ei didactică, indiferent dacă aceasta este dedicată studenților din România, Belgia, Germania, Japonia sau Marea Britanie.

bottom of page