Giorgio Grassi - piano di recupero del centro storico di teora

L u c a    O r t e l l i

​

Este binecunoscut faptul că noțiunea de patrimoniu construit este în continuă modificare, ținând cont de așteptările și preocupările societății. Astăzi, această noțiune este considerabil mai încăpătoare decât în trecut. Triada lui Riegl care definește principiile conservării nu mai corespunde cu mai largul câmp pe care îl avem în vedere gândindu-ne la patrimoniu. Valorile specifice indicate de istoricul austriac de artă încă sunt operaționale, însă nu acoperă toate obiectele construite posibil de a fi considerate parte a patrimoniului nostru. De fapt, Alteswert (valoarea antică), Denkmalswert (valoarea monumentală) și Kunsthistorisches Wert (valoarea artistic-istorică) nu iau în calcul așa-zisul Patrimoniu Construit "difuz" sau "liniștit". Din această perspectivă problema este dublă. Dintr-un punct de vedere teoretic, trebuie să definim noi criterii pentru a putea defini patrimoniul, iar dintr-un punct de vedere practic avem nevoie de instrumente noi și adecvate pentru a putea opera. Așa cum a arătat André Corboz definind "revitalizarea" ca un posibil mod de a lucra cu patrimoniul difuz, "categoriile elaborate având în vedere clădirile excepționale (și în mod exclusiv doar pe ele) sunt ne-operative", ducând la faptul că arhitectura curentă și "criteriile bazate pe trăsături stilistice sunt inaplicabile".

Deci, răspunsul meu la întrebarea Mazzocchioo este că patrimoniul este despre istorie la fel cum este și despre arhitectură, mai ales când noțiunea de arhitectură îmbrățișează valorile urbane. În multe cazuri întregi zone ale țesutului urban își așteaptă recunoașterea valorii ca patrimoniu construit - și adesea asemenea așteptări sunt descrise de o dinamică bottom-up. Acest fenomen scoate în evidență faptul că actuala noțiune de patrimoniu este în primul rând un dosar al societății și nu unul pentru specialiști. Principala sarcină, pentru arhitecți, va fi definirea unor principii de proiectare aplicabile atunci când te confrunți cu acest nou tip de patrimoniu. Implicit, orice distincție între proiectul de arhitectură și reabilitare, reparare, renovare ori revitalizare – nu are sens.

Luca Ortelli este profesor de arhitectură și teorie la EPF Lausanne. A absolvit Politecnico di Milano, apoi a fost asistent la ETH Zurich și profesor la Universitatea din Geneva, iar actualmente conduce Laboratorul LCC din cadrul EPFL. A publicat "Ragnar Ostberg: Municipio di Stoccolma" la editura Electa, 1990. A fost editor la revista Lotus International și a coordonat ghidurile de arhitectură Stella Polare din Milan. Este autorul a numeroase articole publicate în reviste naționale și internaționale. Este prezent în numeroase jurii ale concursurilor de arhitectură. A câștigat concursul pentru construirea Arhivelor Cantonale din Bellinzona, construirea fiind terminată în 1999.