Servere Google 
Este (super)piaţa (post)modernă?

E m i l   B u r b e a 

Pentru o mai bună înţelegere încerc să reformulez: este piaţa Super şi Modernitatea încheiată?

Piaţa este Super, aşa cum aţi putut urmări numărul 3 din Mazzocchioo. Aşa cum mulţi contributori au arătat, aceasta conţine un ciudat mix între funcţiune şi frumuseţe, între minte şi corp, nevoi şi dorinţe sau între diferitele etape istorice. Piaţa a preexistat încă din antichitate, deşi noi putem să îi experimentăm doar infrastructurile moderne presărate în structura urbană a Bucureştiului, în rolul de condensatoare senzoriale şi sociale deopotrivă.

Pe de cealaltă parte, trebuie că Modernitatea – folosirea şi glorificarea Raţiunii în faţa lumii – şi-a schimbat cursul pe proprie cheltuială. După ce Ford a inventat banda de producţie standardizată, Criza de Supraproducţie (1929-33) a schimbat lumea: accentul a fost transferat de la tehnicile de producţie la nevoile cumpărătorului, data fiind apariţia Marketing-ului. În consecinţă, un anume clivaj s-a dezvoltat între produsul propriu-zis (numen) şi imaginea sa comercială. Lumea întreagă a devenit un spectacol universal, un joc formal între aceste suprafeţe inconsistente care, deopotrivă, au ajuns să structureze relaţiile sociale după cum Guy Debord[1] sau Jean Baudrillard[2] ne-au arătat.

Probabil că Supermarketul este una dintre progeniturile autentice ale acestei Societăţi a Spectacolului®  dimpreună cu promenada comercială a Mall-ului, dat fiind că acestea glorifică imaginea comercială, strălucitoare şi scânteietoare pentru a aţâţa poftele cumpărătorilor mai degrabă decât pentru a provoca experienţe ingenue sau interacţiuni umane. Chiar dacă Modernitatea nu şi-a încheiat cursul, doar şi pentru că nu avem cum să renunţăm la Raţiune, pare că piaţa a fost abandonată drept o simplă formă istorică, nefiind capabilă să mai angreneze relaţii sociale.

 

 

 

[1] Guy Debord – Societatea Spectacolului, Paris: Buchet-Chastel 1967

[2] Jean Baudrillard – Societatea de consum, Paris: idées/Gallimard, 1970

Emil Burbea-Milescu practică arhitectura ca partener în cadrul Republic of Architects. În ultimii zece ani s-a bucurat să fie invitat asistent universitar în UAUIM. În ambele posturi, promovează necesitatea unei permanente negocieri între interesele publice şi private pentru a găsi o justă configuraţie a mediului construit. Teza sa de doctorat a fost inspirată de “heterotopia” lui Michel Foucault – un instrument practic pentru infiltrarea sau deturnarea puterii autoritare, în speranţa de a regăsi noi tipuri de interacţiune umană.