top of page

PIAŢA GEMENI

Propunerea noastră a încercat să readucă atmosfera specifică unei pieţe bucureştene, atmosferă uşor uitată la piaţa Gemeni din cauza apariţiei supermarket-urilor şi a schimbărilor urbanistice ce au avut loc în zonă.

Am dorit să oferim pieţei, dar mai ales oamenilor, spaţiul din faţa halei, actuala parcare, văzându-l ca pe un loc unde s-ar putea organiza târguri, evenimente, ce ar putea fi împânzit de tarabe, ajutând astfel piaţa să aibă o legătură mai puternică cu strada.

În încercarea de a păstra aceeaşi atmosferă în interiorul pieţei, am ales să intervenim cât mai putin: am înălţat parterul pentru a-i oferi un gabarit demn de o piaţă bucureşteană şi am încercat să ierarhizăm zonele de vânzare. Astfel, am aşezat în cele două braţe principale ale pieţei tarabele pentru produsele agroalimentare, iar în bara din spate vânzarea altor tipuri de produse. Etajul parţial este configurat ca un spaţiu care găzduieşte birourile administrative şi câteva celule de locuit pentru tarabagii.

Un detaliu important este sistemul de acoperire în două ape vitrat pe zona centrală, care împreună cu faţada vitrată asigură iluminarea corespunzătoare a interiorului, evitând supraîncălzirea şi lumina directă pe zona tarabelor- prin orientarea către cele două culoare de circulaţie.

COLECTIV:  Alex Folea, Diana Ghervas, Laurentiu Botoaca.

bottom of page